O alta povestioara intamplatoare care a venit de nicaieri si m-a dus spre zambet si bucurie intr-o zi obisnuita – despre doamna Maria din Medias.

Eram in concediu acum cateva saptamani la Munchen si aveam o discutie cu mama si sorela despre faptul ca noua nu ne place sa vorbim in avion cu persoanele straine despre toata viata noastra. Lucru pe care unele persoane il agreaza si il fac din plin in situatii de genul. Chiar aveam multe exemple din care am ramas cu povesti de viata fiind martora legarii unor prietenii acolo pe loc, langa mine. Aflasem despre copii, joburi, necazuri si bucurii, dar si sfaturi care se impartaseau cu usurinta intre “vecinii/vecinele” din avion. Si mie imi place sa incep conversatii in avion/autobuz cu strainii, dar discut despre lucruri generale, fiindu-mi foarte greu sa intru in viata personala.

Pe drum inapoi, venind spre Sibiu, in avion langa mine – 2 doamne (care la inceput nu se cunosteau) doamna Maria (63 ani) si o alta doamna (cam pe la 40 ani) dupa cum am inceput imbarcarea au inceput sa povesteasca. Eu aveam o carte in mana si oarecum anticipand ce urmeaza nu m-am mai oprit din citit nici cand s-a intunecat :). La inceput intre cele doua doamne discutiile erau normale, generale, insa dupa ce s-au incalzit este clar ca “s-au cunoscut deja” trecand in revista toate planurile si incercad sa-si rezolve problemele fiecare. Doamna Maria dadea sfaturi intelepte si imi placea foarte mult ca mentiona de fiecare data cat de mult ii este recunoascatoare lui Dumnezeu pentru tot ce are. Reuseam sa prind doar parti, cand ieseam cu nasul din carte.

Dupa aterizare, la iesirea din avion am stat cu doamna Maria si am ajutat-o sa coboare din avion, am mers incet cu ea pana la bagaje si am povestit cu ea despre zbor, ea fiind obisnuita cu plecarile. Mi-a cerut numarul de telefon si i l-am salvat in agenda telefonului cu butoane (no smart phone), mi-a multumit de multe ori pentru companie si am lasat-o in aeroport urmand sa plece la Medias.

O saptamana mai tarziu, primesc un telefon de la un numar pe care nu il salvasem. Raspund si era domana Maria. Ma sunase doar sa vada ce mai fac si sa-mi ureze o zi buna. Telefonul ei chiar daca a fost scurt, a avut impact. A fost sincer si l-am luat ca pe un gest atat de frumos si cald prin care se vedea ca ii pasa si ca era interesata doar sa vorbeasca cu cineva si poate sa ii spuna o vorba buna. Faptul ca iarasi am auzit recunostinta in glasul ei si multumirea faptului ca e sanatoasa, ca e bine (desi e clar ca si ea avea problemele ei) imi dadea o stare in care imi venea sa merg pana in Medias sa o pup. Mi s-a parut o doamna inteleapta, pozitiva si care stia sa isi creeze o stare de bine. Oare la varsta asta de unde o invatase?

Asadar, straina care m-a sunat – 1 minut- mi-a facut ziua mai buna si-a inflorit un zambet in coltul gurii si dupa pe toata fata.

Si ma gandeam… data viitoare, sa fiu eu straina?

Tu cum stai cu conversatiile cu strainii? Ai un exemplu fain?

— Alo, Ana Maria?

— Da eu sunT

— Maria din Medias, am venit pe avion

— Da, buna ziua, ce faceti?

— Bina draga mea, te-am vazut aici in telefon si am zis sa te sun sa vad ce mai faci, draga mea?

— Eu sunt bine, la lucru acum (pe un ton surpinzator, si parca luata ca din oala, asteptand sa vad cum de a sunat). Dumneavoastra ce faceti, cum sunteti?

— Ce sa fac Ana Maria, sunt sanatoasa, bine, nu ma pot plange, ii multumesc lui Dumnezeu , le am si eu pe ale mele, dar sunt bine. Am vrut sa vad ce mai faci tu scumpa. Dar daca esti la lucru iti urez o zi placuta si sanatate.

— Multumesc, sanatate si aveti grija de dumneavoastra.Sa ma mai sunati cand puteti. Doamne ajuta.