Genul vacantei: “prima data”.

Prima data cand am fost in Asia a fost in Filipine. Alaturi de o gasca de oameni faini, am ales perioada 14-25 aprilie cu zbor Dubai- Cebu.

Pentru ca in Filipine sunt peste 7600 de insule, varietatea fiind mare , decizia noastra de a gasi un loc perfect, a fost greu de luat. Dupa multe cercetari, analize si evaluari din partea expertilor Ingrid si Razvan, am ales Alona Beach din Panglao Island, Bohol Harmony Hotel.

La iesirea din aeroportul Cebu m-am simtit ca in Asia Express pentru ca trebuia sa gasim foarte repede un taxi pentru 5 persoane, plus bagaje, care sa ne duca pana in port, de unde urma sa luam ultimul vapor cu plecare in Panglao, in care sa ne petrecem 3 ore.

A fost un drum anevoios format din: caldura mare, umiditate si graba + Avion (Dubai- Cebu)–> Taxi (aeroport Cebu- Port) –> Vapor (Port Cebu – Insula Panglao) –> Taxi (catre Alona Beach- Harmony Hotel).

Noi am fost in inima

Urma sa petrecem 8 zile intr-un loc necunoscut, dar care s-a dovedit a fi Raiul pe pamant.

“Toate acele locuri minunate” si toate experientele de “prima data” imi starnesc si acum o nostalgie pe care nu o pot tine in frau.

Tur al insulei Panglao pe scuter

  • Daca imi spunea cineva inainte ca activitatea asta poate fi distractiva, plina de adrenalina si pe deasupra, ieftina, nu as fi crezut. A fost una dintre cele mai faine experiente traite de mine si as vrea sa transmit asta si aici. Ce a facut-o memoriabila a fost faptul ca am explorat insula fara multe indicatii, am fost spontani si am rezistat in ploaie torentiala (uzi pana la … sosete).
  • Intr-un trafic haotic, plin de claxoane pe post de semnalizari, tuk-tuk’uri si multe alte tipuri de vehicule necunoscute, faptul ca ajungeam seara, la hotel, teferi era un mare triumf. Totodata, agitatia orasului, strecuratul printre masini si locuri dubioase, ne-a transformat in cei 7 fantastici curajosi. Aventura pe scuter ne-a dus in locuri uimitoare: Hinagdanan Cave, Mag-Aso Falls, restul nu le mai stim, fiind neplanificate.

Inotatul cu Rechinul-Balena – Whale Sharks in Oslob Philipines

  • Trebuie sa recunosc ca aici am avut nevoie de mare curaj pentru a iesi din barca si a ma scufunda in larg, acolo unde aceste creaturi de 4-5 m lungime, cateva tone si cu o gura larga de 1 m, inotau libere.
  • Noroc cu prietenii mei magnifici si neinfricati care m-au incurajat sa intru in apa, astfel am vazut cu ochii mei, pe sub apa, rechinul-balena pacifist. Daca suntem inca aici, inseamna ca nu ne-au mancat, nu? ­čÖé
Poza preluata Whale-shark

Tiroliana la 120 m inaltime- Loboc Ecotourism Adventure Park

  • Adrenalina, frica, gandit si razgandit de 1000x pana am facut-o.
  • Parcul de Aventura din Loboc are si o tiroliana (rudimentara) la 120 m inaltime, 500 m lungime, care te face sa zbori ca Superman si iti ofera o priveliste care te lasa fara aer.

O zi in Bohol- Principalele atractii

Am avut o zi intreaga pentru a explora insula mare- Bohol- si atractiile principale:

  • Loboc River Cruise: o croaziera cu pranz pe raul Loboc, in mijlocul unei vegetatii bogate si parca neatinse. Atmosfera pe barca era una linistita, cu un domn care ne incanta la chitara si cu o oprire unde am urmarit dansurile traditionale filipineze.
  • Rezerva╚Ťia de tarsieri din insula Bohol: aici am vazut cele mai dragute maimute din lume. De fapt sunt cele mai mici maimute din lume: “Num─ârul predominant dintre ei se pot ├«ncadra ├«n palma unei persoane. Lungimea corporal─â a unui astfel de animal atinge ├«n medie 10-15 cm, iar greutatea nu dep─â╚Öe╚Öte, de obicei, 150 g . In plus, cel mai remarcabil lucru despre tarsieri sunt ochii lor. Ei au cei mai mari ochi ├«n raport cu m─ârimea corpului oric─ârui mamifer.
  • Dealurile de ciocolata- Chocolate Hills: aceste formatiuni constituie probabil cel mai popular punct de atractie din Bohol, fiind reprezentative pentru toata tara.

Excurie la Balicasag Island si Virgin Island

  • Balicasag Island: aici am facut snorkeling, insa nu am vazut testoasele uriase, asa ca ne-am bucurat lenesi de o jumatate de zi pe o insula mica si primitoare. Am observat la filipinezi stilul calm si fara stres si l-am adoptat repede.
  • Virgin Island: insula era de fapt o limba de nisip, pe care filipinezii faceau gratare si vindeau fructe atunci cand apa se retragea.

Despre oameni

Despre oameni nu am decat cuvinte de bine. In saracia lor, ei isi pastrau zambetul pe buze, erau veseli, ospitalieri si toata lumea canta oriunde- de la mic la mare. Si acum mi se face “pielea de gaina” cand ma gandesc cate lucruri frumoase ne-au spus, care ne-au trezit – despre viata, despre Dumnezeu si despre ei.

Daca si tu iti faci griji in legatura cu mancarea din Asia, poti sa tai punctul de pe lista pentru ca mancarea este foarte gustoasa, pe toate gusturile, gasind si mancare europeana (bazat pe ce am gasit noi acolo si pe faptul ca Nu, nu am mancat balot sau arici de mare). Din punct de vedere al restaurantelor, pub-urilor sau vietii de noapte, la fel, poti gasi usor un local placut in Alona beach: de la karaoke, cluburi disco, shisha bars, reggae bars etc., noi chiar am avut cateva seri in care ne-am distrat pe cinste in locurile astea (cu shot-uri alaturi).

Filipine a fost despre aventuri, curiozitati, prieteni, descoperiri, rasarituri, apusuri, rasete, invataturi, peisaje de vis, ape impecabile, natura, distractie si karaoke (prietenii stiu de ce) :).