Matei: Când îți dai seama că pământeanul tău se luptă cu tristețea ce faci?
Cerbul Șnițel: Greu de spus. În primă fază îl lași să se liniștească singur.
Matei: Cum?
Cerbul Șnițel: Încerci să fii mai înțelegător și să-i lași puțin spațiu și timp de unul singur.
Matei: Dar am făcut asta. Și nu s-a schimbat nimic cu fața lui cea posacă și măcinată de tot felul de gânduri.
Cerbul Șnițel: Atunci e timpul pentru strategia cu numărul doi.
Matei: Care este aceea?
Cerbul Șnițel: Îți iei pământeanul, îl strângi în brațe și-i șoptești că este cel mai important pământean și vei fi alături de el și îl vei susține pe tot parcursul vieții pământești.
Matei: Dar nu știe toate astea?
Cerbul Șnițel: Poate le știe, dar s-ar putea să se fi așezat ceva praf pe acest gând așa că e musai să-i aduci aminte cât de important este el și cum o marțiancă a rămas captivă pe pământ pentru el.
Matei: Dar el mi-a spus că unele lucruri nu trebui spuse pentru că se simt.
Cerbul Șnițel: Așa este. Ceea ce simțim este foarte important, dar toată rutina zilnică și uitarea fac ca uneori să fie nevoie să spui exact ceea ce simți. Cuvintele pot fi un adevărat pansament.
Matei: Cred că o să-i scriu un bilet și o să-i amintesc cât de mult înseamnă pentru mine și câtă fericire îmi produce zâmbetul și starea lui de bine. Și o să-i scriu și că îl voi susține în tot ceea ce va vrea să facă. Dar o să-i pun o singură condiție: să fie fericit.
Cerbul Șnițel: Cum vine asta cu fericirea?
Matei: Oricum ar veni și orice ar însemna îmi doresc să fie fericit.
Cerbul Șnițel: Și ce îl face pe el fericit?
Matei: Sper să aflu în curând.
