Faceti cunostinta pe Larisa. Noi am facut cunostinta cand ea avea doar 6,7 ani.
Azi are 20 si infloreste.
Cand ma gandesc la ea vad curaj si tinerete, emotii si trairi intense, imaginatie si optimism. O visatoare. O zambitoare. Imi plac acesti oameni. Oameni care isi exprima liber sentimentele si isi asuma riscurile de a fi expusi si transparenti, gasesc in asta ceva maret.
Larisa este pasionata de scris inca de cand era mica, insa doar mai tarziu, in liceu (la 16 ani) a luat lucrurile mai serios in aceasta directie. Fiind inconjurata de oameni care au crezut in ea, a inceput sa publice prima data proza scurta, in revista online Literatura de Azi, au urmat apoi Catchy și pentru o scurtă perioada de timp și Bel-Esprit (iubesc site-ul acesta). In 2017 a devenit membra a Cercului literar de la Cluj. A fost lansata aici o antologie de proza, “Trepte”, in care s-au regasit si cateva proze de-ale ei. In prezent este studenta in anul I în cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, la Facultatea de Inginerie, avand rezultate foarte bune in studii, insa talentul ei este treaz.
Citind proza sau poeziile care izvorasc din mintea ei ma intreb:
De unde atata arta intr-un copil?
Felicitari frumoasa Larisa pentru ca inspiri si transmiti atatea emotii, iar pe voi va las sa va bucurati de poezie si ganduri.
Dacă aş vrea să spun o poveste aş putea să fac asta cu durere în suflet, simțind că fiecare parte a sufletului meu se face bucăți sau pot să o povestesc într un mod frumos care să bucure sufletul. Eu voi alege al doilea mod. De ce? E simplu. Viața e plină de momente care trec imediat. E plină de momente pe care nu le voi mai găsi, prin care nu voi mai trece. Da, pe de o parte, viața te învăluie cu dureri foarte mari. Cu probleme, cu neputințe, cu moarte. Însă toți ne agățam de viață cu toată forța. Astăzi plângem și ne lăsăm învăluiți de durere, dar mâine găsim puterea să luăm totul de la capăt. Să ne ridicăm și să luptăm în continuare. Noi nu renunțăm niciodată. Doar ne lăsăm doborâți de probleme pentru că mai apoi să renaștem din propria noastă cenușă mai puternici ca până acum. Stăm iarăși cu fruntea ridicată în fața problemelor, cu inimile pline de speranță. Pentru că se termina totul dacă nu mai e speranța. Eu nu-mi voi pierde niciodată speranța.
În zilele noastre e foarte greu să iubești, e foarte greu să fii iubit și totuși, ne e așa ușor să rănim pe cei cărora le pasă. Dacă nu luptăm pentru iubire atunci când o găsim, dacă nu suntem pregătiți să înfruntăm totul pentru a face iubirea sa trăiască, nici viața nu o să ne ia în serios. Îmbrățișați viața. Îmbrățișați-o foarte strâns. Îmbrățișați-i pe cei pe care îi iubiți. Luați-i în brațe și nu îi lăsați niciodată. Să nu vă fie frica. Nici să iubiți, nici să le oferiți totul celor pe care îi iubiți. Să nu cumva să vă temeți. Viața noastră e foarte scurtă și e plină de surprize. Viața e plină de suferințe. Totul depinde de noi dacă ne umplem inimile cu speranță sau ne lăsăm pradă durerii. Dacă nu ne dam bătuți, dacă în fiecare zi vom iubi mai mult, vom ierta, vom ajuta, atunci nimeni nu o să ne doboare. Nici măcar viața. Nu uitați! Lumea e tristă. Toți suntem triști. Avem probleme mai mici sau mai mari, dar le avem. Ce dacă e luni? Oare nu putem fi fericiți și astăzi? Ce ne împiedică? Faptul că suntem înconjurați de oameni? Poate că da. Ne ferim de probleme să nu suferim și de frica lor ajungem să uităm să ne iubim între noi. Ne izolăm în dureri și uităm să zâmbim. Ce dacă plouă? Oare nu e momentul să privim cu primăvară în suflet ploaia de afară? Învață câte ceva din fiecare zi. E un nou început în fiecare zi. Nu lăsa începuturile să fie interpretate mereu ca un sfârșit. Nu e un sfârșit de weekend. E un început nou de săptămână în care vom iubi mai mult, vom spera mai mult. Lumea va fi salvata numai dacă iubim și dacă suntem iubiți și dacă tot mai avem încă șansa uriașă de a avea puterea să schimbăm ceva prin simplu fapt că trăim, atunci să o facem. Să nu trăim degeaba. Trăiește să fii fericit și să cunoști. Cunoaște-ți sufletul. Cunoaște-i pe cei din jur. Zâmbește. Zâmbetul tău îi va face și pe ceilalți fericiți. Eu știu foarte bine că pierzi doar atunci când renunți… și nu vom renunța! Noi nu vom pierde dacă iubim și suntem fericiți! 30.10.2017
Larisa Tomescu
Numai tăcerea…
dacă numai tăcerea ar vorbi,
câte lucruri am avea să ne spunem
amândoi, în întunericul de sfârșit
de sfârșit de noiembrie.
iubitule, sunt frici ce vreau să le ascund.
am pierdut lupta cu timpul nostru,
când tu mă strângi atât de sincer în brațe
sunt lucruri ce vreau să le spun și tac
și dacă numai tăcerea ar vorbi pentru noi
aripi frumoase ne-ar crește în spate
și inimi de ceară ambii vom avea
și focul iubirii va arde cu fiecare picătură
ce va cădea.
statui de iubire vor crește în spate…
și te iubesc, iubitule, în liniște și lacrimi
și plâng încet în gând firesc
și te cuprind în brațe.
am scris cuvinte fără rost, gândindu-mă la tine.
sunt goală și nu-mi găsesc folos când ochii tăi nu mă privesc pe mine.
un dor nebun acum te cheamă și știu,
știu că mă auzi cum strig.
și numai tăcerea de-ar vorbi, cu mine
și cu tine. ce ne-ar mai trebui decât timp?
iubire și timp…
Larisa Tomescu
să îi faci sufletului tău refugiu în singurătate… și să pleci. TL
