O prietenie predestinata

In iulie 2018 ne intalneam pentru prima data in niste circumstante cel putin ciudate. Astazi e in mare parte inspiratia mea si persoana care mi-a dat curaj si sustinere neconditionata. S-au intamplat multe pe parcurs, lucruri bune, lucruri mai putin bune, insa din toate am invatat. Chiar daca suntem din orase diferite, chiar daca nu vorbim in fiecare zi, frecventele noastre tot timpul sunt aliniate cumva, iar gandurile parca comunica incontinuu. Acum asteptam vacanta de la munte :).

De a fost o intalnire ciudata?

Eram in vacanta in Bari cu Razvan, urma sa luam un autobuz spre Alberobello. Autogara era aglomerata, locul de unde trebuie sa luam buzul nu era prea clar si noi asteptasem deja de 30 de minute un autobuz. In multime, inainte de imbarcare, Razvan vede doi romani si ii intreaba daca suntem la autobuzul bun, am aflat ca da asa ca ne-am urcat si ne-am gasit doua locuri in spate. Am facut 3 ore pana in Alberobello (normal erau 2), in acest timp ne-am ratacit cu autobuzul, soferul era pierdut rau de tot si toti pasagerii erau confuzi. Cand am coborat am fost usurati si am sperat ca la intoarcere sa avem mai mult noroc.

Vazandu-ne coborati undeva la iesire din oras, ii observasem si pe cei doi romani, un cuplu simpatic din Bucuresti: el cu o voce de radio si glume de stand-up, ea frumoasa, sensibila si zambitoare. Trebuiau sa coboare in alt oras nu in Alberobello, dar avand “bafta” cu soferul nu au mai riscat. Am inceput sa ne plimbam impreuna discutand generalitati si ne-am asezat la prima terasa pentru o bere rece si ceva gustari. Abia apoi am facut cunostinta: erau Antonia si Ovidiu.

Conversatiile curgeau natural, glumele si ideile erau inflacarate si descopeream multe puncte comune: originile moldovenesti :)) pasiunea pentru alergat si calatorii si acordul pentru o degustare de vin.

Cu Antonia am simtit o conexiune profunda inca de atunci si mi-am dat seama ca e o persoana cu suflet mare si de o bunatate rar intalnita… Probabil nu as fi stiut momentul in care suntem azi, dar atunci, acolo aveam atat de multe idei pe care cadeam de acord, subiecte de viata pe care le dezbateam, valori, principii si legi ale universului de parca ne-am fi cunoscut demult.

Tocmai vorbeam despre faptul ca nimic nu este intamplator si totul are un scop, dupa care in urmatorul moment am aflat ca noi citim aceiasi carte, acelasi volum si culmea chiar si paginile la care ramasesem fiecare erau foarte apropiate. Era vorba despre “Conversatii cu Dumnezeu” , Volumul II, – amandoua aveam cartea cu noi in vacanta. Pentru mine momentul asta a fost unul cu pielea de gaina all over, la fel si pentru Antonia, punandu-ne pe ganduri.

Ziua aceea a fost una dintre cele mai bune din vacantele noastre si am incheiat dupa miezul noptii cu cina lor aniversara.

Nu stiu daca voi ati avut onoarea de a intalni pe cineva special intr-un mod special, dar eu ma bucur ca am trait asta.

Acum Antonia, desi nu e in cea mai fericita situatie, este puternica , curajoasa si plina de optimism… desi nu are atat de multa forta, are forta de oferit- o vorba buna, un sfat, o incurajare si sa iti intareasca credinta. Nu stiu ce om daca ar fi momente ca acestea, ar putea sa fie asa, sa continue atat de bine. Din motivele astea si multe altele la care ma gandesc cand vad chipul Antoniei, ea este o inspiratie. Sunt foarte recunoscatoare ca o cunosc.