1. Ne poti spune cateva lucruri despre tine, pentru cei care nu te cunosc inca?
Pentru cei care nu mă cunosc eu sunt Ella Gheorghioiu, om pasionat de dezvoltare personală, conectarea oamenilor, marketing digital, food & TravelJ. Misiunea mea este să aduc o schimbare semnificativă în viața oamenilor și a companiilor cu care interacționez.
2. Cum a început povestea Sibiu Events?
În 2017 am părăsit jobul meu din cosmetică medicală pentru a-mi urma visul pe cont propriu. Am început cu organizarea și promovarea de evenimente de Dezvoltare Personală și Business Networking. A fost un drum antreprenorial cu suișuri și coborâșuri precum un rollercoaster, dar acum pot spune că datorită acestui drum sunt persoana care sunt astăzi, mai încrezătoare, independentă, perseverentă și cu un mindset de antreprenor creativ.
3. Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?
Îmi place să conectez oamenii care au interese comune, nu degeaba mi se spune LinkedIn umanJ Făceam acest lucru offline prin intermediul evenimentelor organizate de mine care aveau o puternică componentă de networking. Acum îmi dau seama cât de mult îmi lipsesc evenimentele fizice, zumzetul și agitația de dinainte și mai ales întâlnirile cu oameni faini asezonate cu multe zâmbete și experiențe de neuitat.
4. Cum te-ai adaptat condițiilor din ultimul an? Ce schimbări s-au produs la Sibiu Events?
În luna martie a anului trecut am avut un moment de freeze, ca să zic așa, dar datorită comunităților din care fac parte, și a unor oameni speciali din viața mea am făcut repede o schimbare de mindset și strategie și am pivotat către evenimentele online, cum ar fi webinarii și evenimente live.
5. Care este viziunea sau planul pentru acest an, ce evenimente urmează?
Pentru acest an voi continua să susțin evenimente live alături de antreprenorii care au nevoie de suport în organizarea și promovarea webinariilor sau evenimentelor live prin care își promovează serviciile și produsele. Voi continua să îmi îmbunătățesc continuu serviicile pe care le ofer prin participarea la diverse cursuri de formare și specializare.
Acest an va aduce noi experiențe în zona de organizare evenimente, și aici mă gândesc la evenimentele hibrid și probabil spre sfârșitul anului voi putea organiza evenimente de business networking cu prezență redusă.
6. Care a fost cel mai greu moment din ceea ce faci și cum ai reușit sa treci peste el?
Anul 2020 a fost un moment de cotitură care a schimbat ceea ce știam despre desfășurarea evenimentelor. Cumva a accelerat schimbarea de mindset și strategie din partea mea și a altor organizatori de evenimente.
Anul 2020 cu ale lui provocări a adus pivotarea către online care m-a dus către o nouă schimbare. Am adunat toată experiența mea din organizarea de evenimente offline și online sub umbrela serviciilor oferite ca și Virtual Assistant pentru antreprenorii ocupați.
Astăzi ofer servicii de asistență virtuală celor interesați să își lanseze sau să își promoveze serviciile și produsele prin intermediul webinariilor sau evenimentelor live, să își promoveze afacerea prin intermediul Social Media sau să câștige mai mult timp pentru ei și afacerea lor prin externalizarea taskurilor administrative.
Dacă vrei să afli mai multe detalii despre serviciile oferite de un #virtualassistant, te invit să ne cunoaștem mai bine:
7. Ce înseamnă pentru tine sa ai poftă de viață sau propriul “joie de vivre”?
Pofta de viață pentru mine se traduce prin a avea energie și a face cu pasiune tot ceea ce fac! Am grijă să cultiv pofta de viață prin activități dragi sufletului meu, cum ar fi: meditații mindfulness, journaling, (am vreo 3 agende pe care scriu zilnicJ), citit și ascultat podcasturi, plimbări în natură, qigong și timp de calitate cu familia și cei dragi.
Vă invit să ne conectăm pe:
LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/ellagheorghioiuvirtualassistant/
Facebook: https://www.facebook.com/SibiuEvents
Instagram: https://www.instagram.com/ellagheorghioiu/