„Acelea dintre noi care-și îmbrățișează feminitatea îi cunosc puterea.”, spune un citat de Betsy Cornwell. Acum câțiva ani spuneam despre mine că sunt “băiețoasă”, credeam că e mai ușor să fii bărbat, sau că nu trebuie să îți arăți sensibilitatea pentru a fii puternică. Am început să demontez mai multe mituri despre feminitate, să mă accept și să mă înțeleg mai bine în cadrul unui retreat de Mindfulness și Feminitate organizat de Codruța Răbăgel. A fost unul dintre cele mai frumoase și importante evenimente la care am participat și acolo am cunoscut câteva femei minunate, printre care și Codruța, normal.
Meet Codruța Răbăgel – psihoterapeut autonom cu practică privată în cabinetul individual de psihologie, practician mindfulness, trainer cu formări complementare psihoterapiei; pasionată de scris, pictură și lectură. Ma bucura tare faptul ca mi-a acceptat propunerea și a fost interesată să împărtășească mai multe informații despre acest subiect.
– Care sunt calitățile/trăsăturile energiei feminine? (De multe ori sensibilitatea și vulnerabilitatea sunt considerate slăbiciuni).
Energia feminină este caracterizată de creativitate, conectare, resurse emoționale, putere constructoare, sensibilitate, delicatețe, focus pe proces, spirit suportiv și intuitiv. Nicidecum, sensibilitatea și vulnerabilitatea nu reprezintă slăbiciuni, dimpotrivă, a-ți da voie să te arăți prin prisma acestor lentile înseamnă putere interioară, înseamnă asumare de sine. Desigur, în contextul normalității, nu mă refer aici la situații în care sensibilitatea și vulnerabilitatea devin armele victimei care dorește să acapareze momente și atenția celor din jur. Deja, în acest cadru discutăm de un soi de dezechilibru psiho-emoțional și toxicitate relațională.
– Este adevărat că și energia masculină face parte din noi? Care sunt trăsăturile energiei masculine?
Sigur, pentru a fi compleți cu toții conținem în anumite măsuri atât energie feminină, cât și masculină. Ambele sunt necesare funcționării de zi cu zi, cu precădere în societatea actuală care promovează pilotul automat. E nevoie să punctez faptul că nici una dintre aceste energii nu e mai bună decât cealaltă, ci creează împreună un sistem de valori relaționale care garantează bunăstarea și egalitatea, cu scopul comun de a trăi starea de bine și fericirea. Diferențele dintre cele două structuri ar fi potrivit să genereze curiozitate, explorare și în cele din urmă cunoaștere, astfel încât, acestă diadă să coexiste în mod eficient. Însă, acceptarea diferențelor este cea mai mare provocare în calea relațiilor.
Elementele energiei masculine au în prim-plan pragmatismul, realismul, munca asiduă, productivitatea, controlul și presiunea, statornicie, focusul pe soluții și rezultate.
– Pentru a avea o carieră de succes în industrii predominant masculine, crezi că femeile trebuie să renunțe la feminitatea lor?
Sunt de părere că nu avem cum să renunțăm la feminitatea noastră, ea este o structură înnăscută. Prin prisma scenariul de viață și a tiparelor comportamentale pe care le avem în jur putem să uităm de resursele feminității ori să alegem să le hrănim pe cele masculine pentru a simți acceptare socială.
O carieră de succes în industrii predominant masculine, nu impută pierderea feminității. Dimpotrivă, e nevoie să îți cunoști propriile resurse și să le folosești conștient încât să aducă valoare și să te diferențiezi în mod susținut și pozitiv prin ele. Pentru asta e nevoie de multă cunoaștere de sine și asumare a unui plan, a unui vis professional.
– Ce poate aduce o femeie în plus/diferit dacă își manifesta forța feminina și feminitatea? ( într-un mediu patriarhat).
În primul rând, creativitate și noi perspective de a gestiona situații, de a implementa soluții și de a construi o viziune bazată pe nevoile mediului/cadrului/situației. În plus, căldura energiei feminine generează adesea transformări majore în ceilalți pentru că aduce înțelegere, conectare și abilități relaționale mai puternice. În al doilea rând, aș mai puncta faptul că oamenii se schimbă (evident, în bine) atunci când sunt văzuți, ascultați, atunci când nevoile și propriile idei le sunt luate în calcul în cadrul setat. Iar energia feminine sprijină satisfacerea acestor nevoi de a fi văzuți și ascultați.
– Observi în lume un trend în care femeile tind să își alimenteze mai mult energia masculină?
În urmă cu câțiva ani aș fi răspuns direct Da. Acum, tind să spun doar că există un trend al societății care promovează asta prin competitivitate, credințe limitative bărbați vs. femei și așa mai departe. Însă, ce pot spune e că văd în ultima vreme multe femei care își iau puterea înapoi de la ce dictează gura lumii și îți hrănesc în mod conștient trăsăturile feminine. Văd în ședințele de psihoterapie femei care învață să se descopere și să-și asume propria feminitate vindecând blocaje moștenite, văd multe – și fac parte din câteva – comunității dedicate femeilor fie pe domeniu de business, fie pe dezvoltare personală ori spirituală. Aș putea spune că există o revoluție a feminității și asta în sens bun. Cu cât femeile își trăiesc mai asumat feminitatea cu atât există o mai bună funcționare relațională femei – bărbați
– Ce efecte negative poate avea neacceptarea feminității (făcută voluntar sau involuntar)?
Clar se activează blocaje psiho-emoționale, frustrări, poate chiar anxietate și depresie pe fond de nemulțumiri, presiune, lipsă de validare etc. Și totodată, apar dezechilibre relaționale în contexte muncă cu colegii de serviciu, în contexte personale cu partenerul de viață, copilul și apropiații. Se produce, de fapt, o disociere internă care generează incongruență, competiție toxică, nevoia de validare externă și cea de perfecționare continuă. Viața va fi trăită pe pilot automat, fără a ține cont de nevoile reale care cer atenție, iar asta cum spuneam activează blocaje psiho-emoționale, dar poate aduce chiar și psiho-somatizări și corpul va resimți durere inexplicabilă ori diverse afecțiuni.
– La ce metode simple putem apela pentru a ne echilibra energiile?
E nevoie în primul rând de cunoaștere și claritate, să știi ce e energia feminină, ce înseamnă cea masculină. Pentru unele persoane mai simplu e să înceapă această echilibrare din exterior spre interior și e un start și acesta, cheia e să nu se oprească demersurile acolo. Adică, poți alege să scoți din șifonier hainele care îți transmit energie feminină și să le porți (fuste, rochii, cămăși satinate, culori calde, bijuterii, eșarfe). Să îți îngrijești corpul – de la mișcare și nutriție până la rutine de îngrijire corporală (manichiură, masaj, creme etc.).
Și în mod clar, e necesar să intri în profunzimea lucrurilor pentru a re-calibra energia feminine. Cum?
- Să reflectezi – folosești reflecția ca metodă prin care descoperi ce și cât conții din diada energiilor, ce beneficii ai și așa mai departe.
- Să-ți activezi creativitatea în mod conștient: dans, pictură, croșetat, gătit, creat diverse elemente.
- Să îți setezi intenția de a hrăni energia feminină zi de zi – faci o listă cu trăsăturile feminine, zilnic alegi una pe care te focusezi să o antrenezi.
- Să notezi un jurnal al emoțiilor – observi ce ai simțit, identifici starea și o integrezi.
- Să faci psihoterapie pentru explorare de sine și restructurare personală care să te sprijine să te eliberezi de tipare, convingeri, blocaje și să construiești obiceiuri sănătoase care să te pună în contact cu sinele profund.
Aș încheia prin a spune că o altă metodă este: Prețuiește-te acum, meriți!
Mulțumesc Codruța pentru deschidere și implicare!
Va recomand cu drag sa urmăriți activitatea Codruței și în mediul online:
W: www.codrutarabagel.ro
FB: Codruta Rabagel Psihoterapeut
Instagram: psihoterapeut.codruta.rabagel/
Daca acest subiect ți-a stârnit interesul și curiozitatea, întrebările continuă pe pagina de insta pofta.deviata unde Codruţa va răspunde.