Matei: Care este cea mai puternică trăire?
Cerbul Șnițel: De ce ești interesat de așa ceva?
Matei: Pentru că am trăit ceva ce nu pot explica în cuvinte.
Cerbul Șnițel: Oricât de complexe ar putea fi cuvintele și oricât de fastuoase frazele uneori nici maeștrii cărturari nu pot surprinde simțirile.
Matei: Păi și cum putem să perpetuăm senzațiile dacă nici măcar nu putem să le numim?
Cerbul Șnițel: Nu întotdeauna este nevoie să închizi în gratii invizibile cuvinte la care să te întorci.
Matei: Dar vreau să spun tuturor ceea ce am simțit.
Cerbul Șnițel: Poți face asta oricând. Sunt sigur că vei alege cele mai bune cuvinte și le vei așeza în cele mai frumoase fraze. Dar asta nu îți garantează că ceea ce descrii tu va fi simțit de cel care ascultă. Suntem atât de diferiți încât frumusețea supremă se naște din felul în care trăim.
Matei: Păi și cum fac să transmit mai departe ceea ce văd?
Cerbul Șnițel: Uneori transmiți mai departe prin acumularea de frumos în suflet, prin degajarea de energie vivantă.
Matei: Adică tot ceea ce trăiesc se acumulează în mine?
Cerbul Șnițel: Da, porți în rucsacul imaginar toate experiențele, toate imaginile, toate sunetele și toate gusturile simțite vreodată.
Matei: Înseamnă că rucsacul meu emană început de primăvară și multă recunoștință pentru toate potecile străbătute și tot ceea ce am întâlnit în drumul meu.
