Genul de fată care…

Mereu mi-am dorit să pot răspunde simplu și direct la întrebările “Cine sunt eu” și mai ales “de ce sunt?”. Le am scrise în cele mai vechi jurnale, fără răspunsuri încă (sau doar în gânduri pierdute). Mi-am dorit să mă pot defini într-un fel sau altul, dar oarecum oscilez între feluri (nici nu știu cum să explic asta prea bine). În plus, după minunata poveste a lui Alice, poate că “știam cine eram azi dimineață, dar m-am mai schimbat de câteva ori de atunci“. In ultimii doi ani m-am pierdut și descoperit pe mine de multe ori, am fost atentă la mine și am învățat câteva lucruri despre mine.

Cele două întrebări nu-mi mai stau cocoțate pe umeri și m-am eliberat de ele pentru a fi.

Ce as putea defini acum e ca sunt mai degrabă genul de fată care…

… ascultă seara pe balcon Maria Tănase, Eric Clapton sau Leonard Cohen…sau Macanache;

… are mai mereu părul ciufulit doritoare de volum, deși s-a chinuit o oră să își facă bucle- nu ies niciodată!;

… nu își expune părțile vulnerabile sau dureroase;

… poate fi caracterizată neîndemânatica și zăpăcită;

… are un simț justițiar foarte dezvoltat, iar uneori chiar are scenarii în cap unde se ceartă, apară și salvează toată planeta :))

… prinde aripi când este încurajată și cei apropiați îi arată încredere;

… are credința că toți oamenii sunt fundamentali buni și tinde uneori să nu vadă lucrurile negative (nici in ea);

… are nevoie aproape constantă de sprijin și consultare cu partenerul;

… uneori refulează de încredere, iar în momentul următor este la pământ cu moralul;

… poate fi sufletul petrecerii atunci când se simte în largul ei;

… oferă multe încurajări și complimente sincere;

… pare ca vorbește nonsensuri pentru că încearcă să ascundă niște emoții;

… uneori liniștea într-un cadru i se pare awkward așa că încearcă să umple spațiul cu ceva- chiar și something stupid. Alteori ii place mult liniștea cu oamenii apropiați. E ca un cod secret în care toți se simt safe;

… se bucură sincer pentru succesul prietenilor;

… râde de ea și de situațiile penibile pe care le creează;

… nu are “poker face”, de fapt e total opusă și expusă;

… se simte ciudat când nu știe cum sa ajute;

… are un fel de “mom brain” momentan;

… caută răspunsurile in cărți, are cărți despre aproape orice, și ca o mica tocilara când o situație iese de sub control caută răspunsuri;

… ar putea trăi cu flori la câtă energie primește de la ele;

… iubește frumosul, arta, confortul dar și disconfortul;

… face în fiecare zi măcar un lucru pe care îl iubește;

…are un spirit liber explorator care uneori vrea să ajungă peste munți și peste văi;

… ascunde multe frici, nesiguranță și un oarecare sentiment de anxietate;

… iubește maxim maxim maxim (in secret) un puișor de om numit Filip, și se întreabă “cum s-a gândit Dumnezeu la toate toate și le-a făcut fără cusur?”

Sunt mult mai multe lucruri pe care le-am descoperit după ce am devenit mamă, însă acestea “in alt episod”. Nu știu dacă descrierea de mai sus coincide cu viziunea altora despre mine, însă fiecare are “lumea lui” și propria viziune asupra ei.

Probabil pe la sfârșitul vieții mă voi uita în spate și voi știi sigur cine am fost și atunci voi înțelege și de ce. ‘Om trăi și ‘om vedea!