Iti mai amintești vremurile cand cantam pe nerasuflate “Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, lăudați și cantați și va bucurați”?

Era cea mai scurta, simpla si rapida colinda, iar noi -copiii- eram niște pitici care umblau din casa în casa pe toată strada, indiferent de frigul de afara. Bucuriile noastre erau prăjiturile, dulciurile și cei 1,2 lei primiți. Aveam cate un clopoțel care răsuna mai presus de vocile noastre- pentru ca nu, nu eram cei mai buni cântăreți. Nu zăboveam mult în fiecare casa (aveam “tot orașul” de străbătut și seara era scurta), dar simțeam încă de la intrare mirosul bunătăților pregătite pentru Sfântul Crăciun. Zâmbitori, zgribuliți și plini de entuziasm, ajungeam și la vecini pe care nu ii cunoșteam, dar ne plăcea sa vestim nașterea Domnului. Gazdele așteptau sa terminam colinda afara, doar după intram scurt la un pahar cu suc galben, o prăjitura cu nuca, cozonac și la pachet o portocala. Oamenii erau nerăbdători sa primească ceata de colindători, ne întrebau de părinti și ne serveau cu mare drag și blândețe cu ce aveau ei mai gustos. Când ajungeam acasă ne lăudam cu cele primite, ne puneam bănuții primiți deoparte și știam ca în seara aia urma sa vina Mosul. Apoi, era rândul părinților noștri sa meargă la colindat și se lasa cu mare veselie intre toți vecinii.

Alte colinde populare erau: “Domn Domn sa-nălțăm” , “Deschide ușa creștine”, “Steaua sus răsare”, “Cerul și Pământul”,”O ce veste minunata!”, “Florile Dalbe” și neapărat “Trei pastori”.

Nu știu dacă și copiii din ziua de astăzi mai au parte de asta, de acea seara magica de Ajun, în care este vorba de mai mult decât a-l primi pe Mosu’, este vorba de a simti cu adevarat spiritul de Sărbătoare și căldura în fiecare familie.

Chiar dacă anii au trecut, am continuat aceasta tradiție in fiecare an, fie alături de prietenii de la corul Bisericii, fie cu prieteni care au devenit familie. Ceata de colindători a devenit mai mare, colindele mai “complexe” , dar bucuria de a-i colinda pe părinții fiecăruia dintre noi și de a-i vedea sănătoși a devenit cea mai importanta. Bineînțeles ca indiferent de vârsta, apetitul și nerăbdarea pentru bunătățile pregătite de gazde au rămas la fel. Abia așteptam sa gustam din “specialitățile” fiecăruia, iar colindul se întindea pana după miezul nopții. Ma bucur ca am făcut parte din aceasta tradiție, iar acum în momentele în care lucrurile s-au schimbat, amintirile devin și mai prețioase. As fi vrut sa împărtășesc mai mult din nostalgia si dorul meu, însă multe rămân în suflet.

„Datina colindatului la poporul român este străveche, ajungând încă pe timpul dacilor. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi acestea indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei”

https://radiorenasterea.ro/despre-semnificatia-colindelor-romanesti/