Sper să facă sens mesajul meu.

Viața e un pantof.
Noi suntem în rol de Cenușăreasă. Fiecare Cenușăreasă cu pantoful ei, deci cu viața ei.
Pantoful meu mi se potrivește doar MIE. Viata Mea mi se potrivește doar mie.

Asa cum pantoful s-a potrivit doar Cenușăresei, așa și viața noastră ni “se potrivește” doar nouă.

De câte ori ai auzit expresia: ” Dacă eram în locul tău… făceam asta și asta și cealaltă”.

Eu zic BLA BLA BLA! (urmat de niște ochi dați peste cap).NORMAL că mereu poate exista cineva care este mai bun decât tine în a face ceva, în a obține ce vrea sau în a trăi viața perfectă. Poți găsi experți în toate ariile vieții care să îți arate că poate dacă făceai ceva diferit, erai mai fericit și mai bine. Daaaarr nu cred că despre asta e vorba. Nu cred că faptul că te lași judecat de cei din jur este soluția.

Este ușor să judeci o viață din exterior și doar din prisma ta. Probabil cu toții am făcut asta la un moment dat.Totul pare simplu de făcut. Însă nu degeaba se spune “Put yourself in someone’s shoes”.

Fiecare viață vine cu experiențele proprii, valorile, părerile, dorințele, visurile, traumele, fricile. Toate aceste lucruri sunt Personale- și nu au drept de judecată umană (cred eu).
Mi-aș dori să înțelegem pe deplin că suntem diferiți, că nu trebuie să fim de acord 100% unii cu alții pentru a fi prieteni și că nu sta în puterea noastră de a controla tot ce ține de viață, decizii și visuri.

Știu, și eu îmi doresc cel mai bine pentru familia mea, pentru prietenii mei. Uneori judec gândind că eu aș fi făcut mai bine, aș fi ales altceva sau aș fi acționat în altă manieră… însă, fiecare este pe drumul lui. Tot ce pot să fac eu este să fiu bine cu mine, să fiu cea mai bună varianta a mea, să pun în practică propriile sfaturi și să trăiesc după propriile principii. E greu în vremurile astea când fiecare persoană își poate da cu părerea despre orice și oricine. Găsim experți la orice pas și la un click distanță. Ne putem simți ușor puși la perete și arătați cu degetul.
Mi s-a întâmplat de multe ori să vreau să ajut, chiar să ofer soluții unor persoane, dar părea ca respectivele persoane nici nu mă aud, nici nu mă văd, toată informația sau ajutorul pe care voiam sa îl ofer trecea “prin ei”. 

Am înțeles apoi că fiecare are momentul potrivit de a afla lucruri, de a se vindeca, de a se schimba, de a acționa etc, iar uneori e de ajuns doar să stau să ascult, fără să comand soluții.

Am înțeles că nu vreau să forțez nimic, că deși mi-aș dori, nu pot controla direcția vieții celor din jurul meu. Totul vine în viata fiecăruia dintre noi atunci când avem nevoie, și chiar dacă pare ca noi vrem mai mult decât ei însăși să fie salvați, totul pleacă din interior, din voința și din consimțământul persoanei în cauză. Altfel încât vindecarea sau acționarea să meargă în aceiași direcție și totul să se lege frumos.
E interesant că poți face bine cuiva și prin simplul fapt că-l lași să își rezolve singur treburile. Nu trebuie să devenim sclavii nevoilor celorlalți, considerând acest lucru o dovada de iubire. Nu e deloc ușor să faci acest lucru, mai ales că poate aduce un mare sentiment de vinovăție sau sentiment de stat pe margine.

then i think to myself:

Haide să nu mai judecăm prea aspru, nu știm ce trăiește cu adevărat persoana în cauză. Haide să avem grijă doar de pantoful nostru, fără a proba și forța altul.